Vlad Batrîncea și Vasile Bolea au discutat cu experții Comisiei de la Veneția mersul reformei în justiție


Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea, și vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea, au discutat cu Secretarul interimar al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Simona Granata-Menghini, la inițiativa acesteia.

Vlad Batrîncea și Vasile Bolea au fost invitați să-și prezinte poziția privind inițiativele de evaluare a candidaților la funcțiile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, judecătorilor și procurorilor.

Cei doi deputați au vorbit despre condițiile în care ar putea fi asigurat un consens politic larg pentru promovarea proiectelor respective, principala fiind abordarea profesionistă, transparentă și apolitică.

Vlad Batrîncea și Vasile Bolea au reiterat importanța reformării justiției în spiritul principiilor democratice și în baza unor mecanisme clare și oneste, iar efectele reformei trebuie să poarte caracter durabil și nu unul de moment sau de conjunctură politică.

Ce ține de reforma Procuraturii cei doi au menționat că ”fără clarificarea situației cu arestul abuziv și eliminarea din funcție a Procurorului General  nu poate fi atins nici un compromis și nici o perspectivă pentru eventuala evaluare și curățare a Procuraturii”.

La fel au menționat că “ce ține de reforma justiției și eventuala evaluare a judecătorilor, aceasta se compromite prin promovarea în funcții responsabile a unor judecători odioși și cu probleme mari de reputație și de integritate”.

A fost reiterată importanța și utilitatea expertizei și asistenței partenerilor europeni, în special, a Comisiei de la Veneția, în procesul de reformare a justiției.

Comisia de la Veneția urmează să se pronunțe, printr-un aviz, asupra proiectelor de lege discutate.

sursa: socialistii.md


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne