Vlad Batrîncea către PAS: Nu uitați, de la guvernare la opoziție e un singur pas


Astăzi, în debutul ședinței plenare a Parlamentului, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretarul executiv al PSRM, a rostit un discurs cu prilejul deschiderii sesiunii de toamnă a legislativului.

Vlad Batrîncea a menționat că țara noastră trece printr-o perioadă de crize care riscă să ne aducă în prag de colaps social-economic. Potrivit lui, Moldova are nevoie de un plan anticriză care ar relansa economia națională și ar permite ca bugetul public național să obțină noi venituri.

Vlad Batrîncea și-a exprimat regretul că Guvernul actual nu are capacitatea să elaboreze un asemenea plan, să consolideze societatea pentru a asigura în Republica Moldova condiții decente de trai, să creeze o insulă a stabilității, să asigure o neutralitate și diplomație activă, să identifice noi soluții eficiente.

Totodată, Batrîncea a condamnat faptul că guvernarea actuală nu interacționează cu opoziția, nu examinează proiectele înaintate de aceasta. Totodată, sunt persecutate persoanele care nu sunt de acord cu acțiunile autorităților și gândesc altfel.

În context, vicepreședintele Parlamentului a criticat reformele demarate de actuala guvernare, inclusiv cea a justiției, pe motiv că nu s-a ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția, cea a învățământului superior – intransparentă și neconsultată cu mediul academic, cea a administrației publice locale, la care lucrează specialiști dinafara țării, etc.

”Reformele trebuie să fie asumate de tot poporul și de toată clasa politică. Ele trebuie gândite, consultate, astfel încât să aducă o altă calitate a vieții. Dar dacă vom continua tot așa – nu va rămâne nimic din democrația din țară.

Referitor la opoziție, vă recomand să schimbați radical atitudinea față de ea și să opriți acest atac josnic în încercarea de a bloca activitatea partidelor politice. Și nu uitați, astăzi sunteți guvernarea, iar de la guvernare la opoziție este un singur pas”, și-a încheiat discursul Vlad Batrîncea.

[sc name=”replica_ro” ][/sc]

socialistii.md


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne