Sindicatele franceze vor organiza marţi, 6 iunie, a 14-a zi de proteste față de planurile guvernului de a creşte vârsta de pensionare la 64 de ani, în ceea ce ar putea fi o ultimă încercare de a exercita presiuni asupra parlamentarilor pentru a renunţa la o lege care este deja în vigoare, transmite agenția Reuters, preluată de News.ro.

Decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a forţa adoptarea reformei cu ajutorul unor puteri constituţionale speciale a provocat proteste furioase în această primăvară, dar problema a coborât încet pe agenda mediatică, fapt ce a îngreunat mobilizarea sindicatelor.

„Protestele au loc de şase luni, este fără precedent”, a declarat Sophie Binet, noul lider al sindicatului dur CGT.

„Există multă furie, dar şi oboseală”, a mai spus ea, adăugând că greviştii resimţeau lipsa salariilor.

Macron se bucură acum de o revenire timidă în sondajele de opinie, după ce a lansat o campanie de PR după adoptarea reformei, în urma căreia a străbătut ţara pentru a se confrunta cu furia publică, dar şi pentru a anunţa mari investiţii în noile tehnologii.

libertatea.ro