Partidul “ȘOR”: Numărul protestatarilor a crescut la 60 de mii de oameni


După cum informează serviciul de presă al partidului “ȘOR”, aproximativ 60 de mii de oameni din diferite colțuri ale țării protestează astăzi împotriva regimului Maiei Sandu. Ei poartă crizanteme albe în mâini, drapelul Republicii Moldova, precum și o panglică uriașă, în culorile naționale și cu stema de stat, menționează serviciul de presă al formațiunii.

“În același timp, aproape 30 de mii de oameni nu au putut să ajungă la protest, din cauza impedimentelor poliției, care a interzis deplasarea spre capitală a autobuzelor și microbuzelor”, informează serviciul de presă al partidului “ȘOR”.

Unul dintre liderii manifestației, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a declarat că, la mitingul de astăzi, oamenii vor scanda și lozinci adresate Curții Constituționale, pentru a le aminti judecătorilor că sunt numiți pentru a respecta Constituția, și nu interesele politice ale guvernării.

Menționăm că în momentul scrierii acestei știri, serviciul de presă al guvernului, Parlamentul, PAS, administrația prezidențială, Curtea Constituțională, dar și poliția nu au comentat deocamdată declarațiile serviciului de presă al partidului “ȘOR”.

partidulsor.md 


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne