Parisul, sufocat de gunoaie. Angajații firmelor de salubritate sunt în grevă de o săptămână

La Paris, tomberoanele de gunoi sunt pline până la refuz în unele cartiere şi ocupă trotuarele, alături de saci plini cu deşeuri menajere, informează AFP, citat de News.ro.
Potrivit primăriei din capitala Franței, peste 5.400 de tone de deşeuri au rămas necolectate la Paris, duminică, în a şaptea zi de grevă a gunoierilor, care se opun reformei pensiilor. În același timp, cele trei puncte de incinerare din apropierea capitalei franceze rămân în continuare închise.
Trecătorii intervievaţi duminică de AFP au declarat că „înţeleg mişcarea de protest” a gunoierilor, dar sunt îngroziţi, pe de altă parte, de şobolanii şi şoarecii pe care îi văd. Comercianţii de produse alimentare în special sunt disperaţi. Într-o piaţă, gunoaiele acumulate aveau peste un metru înălţime.
Angajații serviciilor de salubritate care se pot pensiona în prezent la 57 de ani protestează față de creșterea vârstei de pensionare cu 2 ani, în condițiile în care sindicatul precizează că marea majoritate a personalului din domeniu „are o speranţă de viaţă cu 12 până la 17 ani mai mică decât restul forţei de muncă”.
Întreaga ştire: libertatea.ro