Locuitorii din Holercani transformă gunoiul în îngrășăminte agricole


Sătenii din Holercani, raionul Dubăsari, transformă deșeurile în compost – îngrășământ agricol natural pe care îl utilizează apoi pentru îmbunătățirea calității solului.

Acest lucru este posibil cu sprijinul proiectului „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor”, finanțat de Suedia și implementat de PNUD.

Astfel, în mai multe gospodării din Holercani au fost instalate lăzi de compostare a deșeurilor organice, iar sătenii au fost instruiți de experții proiectului în legătură cu utilizarea lor.

Elvira Almaz se numără printre localnicii care au dat dovadă de inițiativă și și-au asumat ca de azi înainte să adune deșeurile organice pentru a le transforma în îngrășăminte. Ea spune că, pe lângă grija pentru mediu, a vrut să ofere un exemplu pozitiv celor doi copii ai săi – o fetiță de opt ani și un băiat de trei ani.

„Cu toții trebuie să avem grijă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Fiecare ar trebui să ne implicăm în protejarea naturii, pentru că astfel ne gândim la viitorul copiilor noștri. La sat, zilnic aruncăm coji de cartofi, ceapă, deci tot felul de deșeuri alimentare. De fapt, cu un minim efort ele se pot composta, iar masa obținută poate fi utilizată în calitate de îngrășăminte. Dacă ne va plăcea procesul, neapărat îl vom recomanda și vecinilor care, între altele, mai trag cu ochiul peste gard și sunt curioși să afle ce facem. Între timp, îi învățăm pe copii să se implice cu noi în compostare. Ei sunt cei care sortează deșeurile. Mă bucur că își dau interesul”, relatează Elvira.

În total, peste 15 familii din Holercani și-au unit cunoștințele și entuziasmul pentru a se implica în proiectul de compostare a deșeurilor organice.

știri.md


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne