La Paștele Blajinilor se așteaptă vreme instabilă


Vreme instabilă, cer variabil, periodic cu soare și izolat ploi, temperaturi modeste pentru această perioadă, se așteaptă în următoarele zile, când creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele Blajinilor, transmite  Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, 30 aprilie, în orele nocturne, vremea se va menține cu instabilitate atmosferică şi înghețuri. „Preponderent în regiunea de nord vor cădea ploi de scurtă durată, noaptea îngheţuri. Mai apoi vremea treptat se va stabiliza și spre sfârșitul perioadei va fi fără precipitații. Cerul va fi predominant însorit spre variabil”, indică SHS.

În perioada de referință, vântul va sufla din sectorul de nord, de la slab până la moderat.

Mâine, valorile termice diurne nu vor depăși 18 grade Celsius, iar noaptea se așteaptă 2-7 grade. Duminică se va încălzi ușor, temperaturile zilei încadrându-se între 15-19 grade. Tendința de încălzire se va păstra şi în ziua de luni, 2 mai, pentru care sunt anunţate 15-20 grade, ziua, şi 3-6 grade Celsius, noaptea.

sursa: MOLDPRES


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne