Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a declarat în cadrul emisiunii DW Conflict Zone că este un politician exclusiv pro Moldova și că pledează pentru o politică externă echilibrată atât cu Vestul, cât și cu Estul. De asemenea, el a reiterat importanța respectării Constituției și a statutului de neutralitate, pentru a evita atragerea Republicii Moldova în conflicte militare, transmite serviciul de presă al Partidului „ȘOR”.
„Suntem o țară mică, nu ne putem permite să ne implicăm în jocuri politice”, a adăugat politicanul, subliniind că „neutralitatea totală este singura șansă de supraviețuire a Republicii Moldova”.
Ilan Șor a remarcat că este un concurent important pentru actuala putere politică și că este cercetat ilegal. Tocmai din acest motiv a fost nevoit să părăsească țara și să se refugieze într-un loc sigur, pe durata litigiului. De asemenea, el și-a manifestat dezamăgirea că „Uniunea Europeană ignoră ilegalitățile comise de guvernarea PAS, în raport cu cetățenii de rând”, și că valorile europene, pe care le apreciază, nu sunt respectate în Republica Moldova.
„Vreau să atrag atenția, că anume, spre regret, în perioada așa-zisei guvernări proeuropene, în Moldova au fost închise, în ultima jumătate de an, 6 posturi de televiziune ale opoziției politice, au fost arestați mai mult de 80 de politicieni. La noi, ca în Georgia, lumea nu a atacat Parlamentul cu cocktailuri Molotov. Oameni simpli, bunicuțe, pensionari au ieșit la proteste, deoarece nu mai pot face față sărăciei. Și această acțiune a fost catalogată ca fiind sabotaj, încercare de a comite o lovitură de stat. Este vizibil că acuzațiile respective sunt mincinoase. Și mie îmi pare rău că Uniunea Europeană nu reacționează la închiderea instituțiilor media și la arestarea oponenților politici”.
În acest context, Ilan Șor a precizat că în perioada așa-zisei guvernări pro europene niciun euro, oferit Republicii Moldova în calitate de ajutor financiar, nu ajunge la cetățeni, dar este însușit ilegal încă la prima etapă. Asta în timp ce anume oamenii simpli și copiii lor vor fi nevoiți să întoarcă împrumuturile, inclusiv milioanele cheltuite din bugetul de stat pentru organizarea „distracției” guvernării PAS, de dragul plăcerii Maiei Sandu de a se fotografia cu liderii europeni și propriul PR, ceea ce Republica Moldova nu-și poate permite acum.
„Din păcate, sunt nevoit să constat că actualul regim politic fură deschis banii oferiți Moldovei de către contribuabilii europeni. Și asta este o problemă mare. În primul rând, sunt delapidate fondurile din bugetul țării. În același timp, banii alocați de către Occident nu ajung la popor. Nimeni nu-i vede. Ceea ce uităm noi este că ajutoarele financiare, în mare parte, trebuie întoarse. Iar cetățenii vor achita datoriile din cauza că regimul politic al Maiei Sandu fură din bugetul țării”.
În concluzie, Ilan Șor a precizat că Partidul „ȘOR” nu a întreprins niciodată acțiuni destabilizatoare, și că atunci când va ajunge la guvernare va lupta pentru ca cetățenii să fie tratați cu dreptate și să aibă o viață mai bună: „Și atunci cu inima mare și deschisă vom comunica eficient atât cu Vestul, cât și Estul. Vom fi deschiși pentru colaborare. Cine va dori va fi binevenit!”.
Până la momentul difuzării acestei știri, declarațiile lui Ilan Șor nu au fost comentate de serviciile de presă ale Președinției, Guvernului, Parlamentului și PAS.