Igor Dodon la Orheiul Vechi: Un nou weekend, o nouă posibilitate de a explora țărișoara noastră dragă


Igor Dodon împreună cu familia continuă să exploreze locurile pitorești din Republica Moldova. Astăzi familia prezidențială a mers la complexul turistic Orheiul Vechi.

” Un nou weekend, o nouă posibilitate de a explora țărișoara noastră dragă.
Astăzi, împreună cu familia, am mers la complexul Orheiul Vechi, cea mai renumită atracție cultural-turistică din Moldova.

Am admirat zonele pitorești și peisajele absolut fantastice de aici. Mănăstirile rupestre, galeriile şi peşterile săpate în stâncile calcaroase, panorama văii Răutului de lângă satul Butuceni.

Tradițiile istorice și culturale bogate, peisajele unice care constituie adevărate monumente ale naturii, ne demonstrează că Moldova este un colț de rai unde merită și vrem să trăim cu toții!” , a scris președintele pe Facebook.


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne