Igor Dodon, după ședința cu fracțiunea PSRM: Deputații au fost unanimi în opinia că doar prin dialog poate fi identificată cea mai bună soluție de depășire a crizei (VIDEO)


Deputații PSRM au avut, astăzi, o ședință de lucru cu liderul socialiștilor, Igor Dodon, la care s-a discutat agenda de lucru pentru următoarea perioadă.

“Sunt bucuros să remarc că deputații au fost unanimi în opinia că doar prin dialog poate fi identificată cea mai bună soluție de depășire a crizei, exprimându-și determinarea de a continua discuțiile în acest sens cu partidele parlamentare, dar și cu Președintele țării. De asemenea, deputații socialiști au decis excluderea scenariului de inițiere a unui referendum privind demiterea președintelui țării. S-a menționat că suma enormă de bani, care s-ar cheltui pentru un astfel de referendum, în actuala situație de criză pandemică, economică și socială, ar reprezenta o infracțiune la adresa societății”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne