În opinia sociologului, directorului companiei „Intellect Group”, Ian Lisnevschi, acțiunile guvernării duc la destabilizare și dezinformare prin acțiuni, precum modificarea limbii sau interzicerea Zilei Victoriei. În acest fel el a comentat proiectul de lege privind instituirea în Republica Moldova a Centrului pentru combaterea propagandei.

„În primul rând, guvernarea trebuie să înțeleagă ce înseamnă dezinformarea, fix așa și ce înseamnă destabilizarea. Pentru că stabilitatea statului depinde de guvernare, de Parlament. Dar noi vedem că anume Parlamentul destabilizează situația prin modificarea limbii, prin interzicerea unor zile – mă refer la Ziua Victoriei –  introducerea în societate a acestui conflict. Anume aceasta este dezinformarea și destabilizarea”, a spus Lisnevschi la emisiunea „TEMA” de la postul de televiziune „Primul în Moldova”.

El este sigur că lupta cu dezinformarea trebuie să se facă nu prin interzicere, dar prin investiții în educație.

„Acum poți să lupți cu dezinformarea numai prin informare și investiții în învățământ, astfel tu creezi o generație care poate singură să depisteze ce înseamnă dezinformarea, cum să o depistezi, în ce să crezi, în care surse etc.”, a explicat sociologul.

Rezumând, el a opinat că Centrul pentru combaterea propagandei va fi folosit de guvernare pentru a se menține la putere.

„Dar pur și simplu de creare a unor centre, iarăși, este un mecanism pur politic de tehnologie politică care pe urmă îl folosești în campanii electorale sau de a te menține la putere”, a conchis Lisnevschi.

Până la momentul difuzării acestei știri, declarațiile sale nu au fost comentate de serviciile de presă ale Parlamentului, Președinției, Guvernului, PAS.

youtube

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.