“Guvernarea are de ales: ori îndeplinește voia poporului – ori pleacă!” Protestatarii au adoptat, în unanimitate o rezoluție


 

Guvernarea are de ales: ori îndeplinește voia poporului – ori pleacă! Este mesajul transmis actualei puteri de către cetățenii, care au participat, astăzi, 29 mai, la mitingul de protest din fața Parlamentului. Participanții au votat, în unanimitate, o rezoluție în care și-au expus nemulțumirea față de activitatea guvernării și pricipalele cerințe.

Textul rezoluției:

Republica Moldova parcurge una din cele mai complicate perioade din istoria sa, iar poporul înfruntă un val de sărăcie, comparabil cu cel din anii 90. Sunt vremuri cu adevărat dramatice, care ne afectează pe toți împreună, dar și pe fiecare în parte.

La niciun an de guvernare a partidului ”PAS” și la nici doi ani de mandat al președintelui Maia Sandu, Republica Moldova întrece toate antirecordurile. A urcat pe primul loc după nivelul inflației în Europa, depășind cu mult chiar și țări aflate în conflict, sau aflate sub presiunea sancțiunilor economice. Inflația preconizată în acest an, va fi 31% – cea mai mare din ultimii 23 de ani.

Creșterea semnificativă a prețurilor la toate produsele, inclusiv la pâine, ulei, produse lactate, făinoase, carne, combustibil, medicamente, lovește dur în toți cetățenii, inclusiv în mediul de afaceri. Dar cel mai dureros este faptul că scumpirile afectează păturile social-vulnerabile – oamenii în etate, familiile cu mulți copii, familiile tinere.

Scumpirea zilnică a benzinei și motorinei este un factor de stres puternic pentru întreaga societate. Niciodată în istoria țării benzina nu s-a scumpit cu peste 4,5 lei doar într-o singură lună. Iar din august anul trecut, când PAS a modificat legea în interesul companiilor petroliere, benzina s-a scumpit cu peste 11 lei. Cu aproape 11 lei s-a scumpit și motorina. În loc să anuleze TVA și accizele la benzină și motorină, cum a propus opoziția parlamentară, acțiune ce ar fi redus cu peste 10 lei prețul la combustibil, PAS preferă să suplinească bugetul de stat pe seama cetățenilor, care plătesc prețuri istorice la combustibil, costuri ce provoacă scumpiri pe tot lanțul valoric de producere.

Din cauza incompetenței și a orgoliului regimului de guvernare, tariful pentru gazele naturale va ajunge la 24 de lei, sau de 5 ori mai mare decât până în momentul ca PAS să preia guvernarea.

În curând ne așteaptă o nouă scumpire – la energia electrică. Facturile pentru întreținere devin cea mai grea povară pentru cetățenii țării. Creșterea semnificativă a tarifelor la gaze și scumpirea energiei electrice, pe fundalul scumpirilor zilnice ale benzinei și motorinei, va provoca din nou scumpiri la produsele de prima necesitate.

Pe fundalul scumpirilor enorme, veniturile populației rămân neschimbate, ori chiar scad. Sunt grav afectate multe afaceri, unele dintre care sunt în prag de faliment sau chiar s-au închis, iar oamenii au rămas fără loc de muncă.

Statul nu mai are grija agricultorilor, care s-au pomenit singuri în fața unor grave probleme, cum ar fi: triplarea prețurilor la fertilizanți și erbicide, scumpirea cu peste o treime a motorinei, blocarea principalelor piețe de desfacere pentru producția agricolă. Guvernarea vine cu promisiuni și vorbe frumoase, dar cu lipsă de acțiuni concrete, fapt ce nemulțumește enorm fermierii.

Au crescut și tarifele pentru transportul de pasageri, astfel că deplasarea dintr-o localitate în alta devine pentru cetățenii noștri, un lux pe care nu și-l pot permite. Moldova se întoarce, cu pași rapizi, la sapa de lemn, iar numărul săracilor în țara noastră crește pe zi ce trece, la fel cum e în creștere și numărul cetățenilor care pleacă peste hotare. Majoritatea proiectelor de infrastructură au fost stopate sau puse pe pauză în acest an.

Experții și majoritatea cetățenilor susțin că, o guvernare mai incompetentă decât cea care ne conduce acum țara, nu a mai existat niciodată în istoria Republicii Moldova. De când a venit la putere, noua guvernare a administrat treburile statului doar prin declararea stărilor de urgență. Au fost impuse 5 situații de urgență în această perioadă, Guvernul fiind învestit cu cele mai mari puteri și competențe.

Mult lăudații absolvenți Harvard de la guvernare, în loc să caute soluții bune pentru oameni, pentru a relansa economia și a îmbunătăți condițiile sociale, a dezvolta infrastructura, au ales o altă cale. Au instituit cenzură în mass media, au interzis simboluri ale Victoriei, au subordonat politic justiția, utilizând cu o nouă intensitate toate instrumentele regimului Plahotniuc.

Victimă a regimului represiv a devenit Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, care, după schimbarea puterii, a ales să rămână în continuare un procuror independent, competent și neafiliat politic. Însă noul regim a preferat să aibă la Procuratura Generală oameni loiali și docili, care îndeplinesc toate ordinele politice.

Pentru ce? Pentru a băga frica în noi și a reduce la tăcere vocea opoziției și pentru a sustrage atenția populației de la prăpastia socială în care s-a pomenit țara, noul regim a lansat o adevărată “vânătoare de vrăjitoare”, fabricând dosare politice pe numele mai multor lideri politici ai opoziției, inclusiv Marcel Cenușă, președinte al raionului Cahul, Radu Mudreac, deputat în Parlament. Justiția televizată a culminat cu un dosar politic pe numele celui de-al 5-lea președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Adepții regimului se simt atotputernici și dacă vom tăcea în continuare, viața oamenilor se va transforma într-un film de groază. Prin urmare, scopul acțiunilor noastre de protest este de a restabili ordinea constituțională în Republica Moldova. Vom cere, până vom obține respectul față de fiecare cetățean, față de opoziție și față de societatea civilă. Într-o democrație autentică vocea opoziției și glasul poporului este auzit și respectat.

Cei care se cred atotputernici și veșnici la putere, cei care își depășesc atribuțiile și încalcă legea, trebuie să știe că sfârșitul lor este mai aproape decât ei își imaginează. Toți vor răspunde în fața legii și în fața poporului.

În acest context cerem demisia demnitarilor incompetenți din Guvern, care au îngenunchiat economia și au lăsat oamenii fără protecție socială.

Cerem să fie restabilită ordinea de drept în țară, să fie încetate orice acțiuni de presiune politică a opoziției și să înceteze justiția televizată, care dăunează democrației și reputației sistemului judecătoresc din țară.

Cerem să fie eliminată cenzura la instituția publică de radio și televiziune, unde opoziția este obstrucționată, iar mesajele alternative, critica și adevărul sunt ocolite în detrimentul interesului public.

Dacă aceste solicitări întemeiate și democratice vor fi trecute cu vederea, vom fi în drept să cerem direct demisia întregii guvernări și vom acționa în consecință.

Un stat democratic, o guvernare cu adevărat responsabilă, are obligația să lucreze în interesul oamenilor, să păstreze pacea și liniștea în țară, să apere coeziunea interetnică și să asigure creșterea nivelului de bunăstare al cetățenilor. Argumentul că așa e în toată lumea – a rămas valabil doar pentru clubul foștilor absolvenți Harvard. Moldovenii nu mai cred această legendă. Oamenii așteaptă să trăiască mai bine, să trăiască cu încredere în ziua de mâine.

Guvernarea are de ales: ori îndeplinește voia poporului – ori pleacă!

Trăiască Moldova suverană și neutră unde puterea aparține poporului!


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne