Gavrilița și Nemerenco au semnat pentru amendarea cetățenilor cu până la 25 de mii de lei dacă nu vor respecta restricțiile impuse în pandemie


Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a dispus amendarea cetățenilor cu până la 25 000 de lei, dacă nu vor respecta măsurile sanitar-epidemiologice. Decizia a fost luată la ultima ședință a CNESP, care a stabilit și autoritățile competente de aplicarea amenzilor.

Astfel, cetățenii care nu se vor conforma regulilor impuse de CNESP vor primi amenzi de la 2000 până la 5000 de lei, în cazul primei abateri. Dacă se va constata că persoana a săvârșit repetat a doua încălcare atunci ea va fi obligată să achite o amendă de la 15 000 la 25 000 de lei.

În cazul persoanelor juridice, amenzile cresc de la 10 000 până la 14 000 la prima legitimare, iar la a doua, acestea vor varia între 50 000 și 75 000 de lei.

Documentul este semnat de premierul Natalia Gavrilița și ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne