Furculiță despre altercațiile din Parlament: Acțiunile deputaților PAS semănau cu o invazie de zombi


Altercațiile și haosul din plenul Parlamentului, pus la cale de către deputații PAS în ziua de 3 decembrie, au fost bine pregătite din timp. Despre aceasta președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a declarat la postul de televiziune REN Moldova. Deputatul socialist susține că în acea zi nu-și recunoștea colegii din PAS, care, de obicei, au un comportament adecvat.

„Regretăm de ceea ce s-a întâmplat în Parlament. Nu am fost noi inițiatorii acestor dezordini. Am avut o misiune grea, în calitate de președinte a celei mai mari fracțiuni, să țin echipa în frâu. Toți au văzut că atacurile fizice le-a lansat PAS, erau oameni care coordonau această acțiune. Este vorba despre președintele fracțiunii, Igor Grosu, dar și Alaiba, aripa tânără a PAS. Acești deputați își exprimau nemulțumirea prin niște metode neparlamentare, iar noi, din ce ați văzut și dvs, nu am ieșit din zona noastră din sala de ședințe”, a declarat liderul fracțiunii PSRM .

Corneliu Furculiță a amintit că și PSRM a organizat proteste în plenul Parlamentului, în perioada Guvernului Filip. “Dar noi acest lucru l-am făcut în mod civilizat. Ce am văzut ieri, semăna a o invazie de zombi. Cu acești oameni eu ieri discutam normal, iar azi aveau un comportament inadecvat. Aveai impresia că au consumat ceva, iar chemarea la calm nu mai avea sens. Cred că a fost o acțiune planificată din timp”, a mai spus Furculiță.


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne