Trei localități din autonomia Găgăuză vor avea, foarte curând, străzi moderne. Este vorba de comunele Congazcicul de Sus, Svetlîi și satul Baurci. Zilele trecute șantierele au fost inspectate de către bașcanul Evghenia Guțul și echipa sa, scrie partidulsor.md.
Comuna Congazcicul de Sus este printre primele localități din Găgăuzia, în care au început proiectele de infrastructură. În total, acolo urmează a fi reabilitate trei străzi, cu lungimea totală de 3,5 kilometri. Valoare lucrărilor ajunge la 10 milioane de lei.
Potrivit primarului Dmitri Ikizli, cele trei străzi, care vor fi renovate în prima etapă, sunt cele mai dens populate.
„Strada Grigori Kotovski are aproape 850 de metri, strada Păcii – aproape doi kilometri și Tineretului – 600 de metri. Ele se află într-o stare deplorabilă, din cauza săpăturilor făcute în timpul construcției apeductului. Unele porțiuni vor fi pavate”, a specificat Dmitri Ikizli.
Localnicii se plâng că, până acum, drumurile erau cârpite și, până în primăvară, erau din nou pline de gropi. Ei speră că, de data aceasta, lucrările vor fi calitativ și drumurile vor rezista mai mulți ani. Oamenii spun că nu regretă că au votat pentru reprezentantul echipei lui Ilan Șor și sunt mândri de noul bașcan.
În satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga, 70 la sută din drumuri sunt într-o stare deplorabilă, mai ales pe timp de ploaie. Pe unele porțiuni este dificil de mers pe jos. Localnicii spun că cele patru drumuri care urmează a fi reabilitate, au o importanță crucială, deoarece asigură accesul spre biserică, școală, grădiniță, punctul medical și magazine.
La prima etapă, va fi renovată strada Karl Marx, care nu a mai fost asfaltată până acum și în permanență le-a dat mari bătăi de cap localnicilor.
Pe lângă drum, va fi reparat și podul.
Cu mult entuziasm au întâmpinat echipa Evgheniei Guțul și locuitorii comunei Svetlîi. Ei spun că toate speranțele pe care le-au pus în echipa lui Ilan Șor sunt transpuse în viață și își reconfirmă sprijinul pentru bașcan. Ei spun că proiectele de infrastructură au o importanță deosebită, deoarece, până acum, pentru întreținerea străzilor, erau nevoiți să plătească din propriul buzunar, dar tot cu drumuri proaste au rămas.
După ce, recent, a fost renovată o stradă, urmează încă una. Sunt, practic, străzi siameze, cu lungime similară și comunicații similare. Lungimea este de aproape 400 de metri. Au fost alese pentru că deja pe ele au fost instalate țevile de gaz și de canalizare și nu va mai fi nevoie de săpat ulterior. În plus, pe ele circulă zilnic elevii la școală. Bugetul ajunge la aproape jumătate de milion de lei și lucrările urmează să se încheie în termen de o lună.
După inspectarea șantierelor, bașcanul Evghenia Guțul a declarat că, din cauza problemelor provocate de tărăgănarea procedurii de aprobare a componenței comitetului executiv, nu pot fi lansate inițiativele social-economice.
„Asta nu ne oprește însă și am început lucrul asupra infrastructurii. Începem acum cu reabilitarea străzilor, pentru că este o problemă stringentă și o putem soluționa. Imediat ce va fi aprobată componența comitetului executiv, noi vom începe munca la scară și mai largă și vom îndeplini tot ce le-am promis oamenilor”, a dat asigurări bașcanul.
În timpul discuțiilor cu oamenii din cele trei localități, consilierul bașcanului, Pavel Verejanu, a declarat că echipa lui Ilan Șor este singura din țară, care niciodată nu i-a mințit pe alegători.
„Proiectele de infrastructură sunt scumpe și sunt orientate spre noua generație, care va moșteni tot ceea ce construim noi. În perioada mandatului, noi vom munci pentru transformarea localităților din Găgăuzia și asta se va vedea în timp real”, a subliniat Pavel Verejanu.