Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a venit cu o primă reacție publică, după atacul de acum aproape o săptămână la Aeroportul Internațional Chișinău, soldat cu două victime.
„Nu sunt cuvinte care ar putea să aline durerea. Dar vreau să știți că noi toți cei care l-am cunoscut pe Serghei îi vom simți lipsa. El a fost, este și va rămâne în veșnicie adevărat ofițer, care tot timpul a avut grijă de cei care au avut nevoie de ajutor. Fapta lui din 30 iunie a dovedit asta cu desăvârșire. El și-a sacrificat viața pentru a proteja cetățenii. Pentru păstrarea memoriei lui Serghei au fost dispuse mai multe măsuri despre care vom informa pe parcurs”, a scris Vasiloi în mesajul său.
Șeful de la frontieră susține că atacul de la Aeroport, soldat cu două decese, impune luarea mai multor decizii de intervenție pe structură. „Pregătirea antiteroristă a personalului va deveni, astfel, una prioritară”, dă asigurări Rosian Vasiloi.
„Acțiunile atacatorului și atacul asupra lui Serghei impun decizii de intervenție pe structură, astfel ca să asigurăm o componenta de pregătire antiteroristă a personalului care va deveni una prioritară – viața polițiștilor și polițistelor de frontieră și a cetățenilor aflați în tranzit prin punctele de frontieră trebuie protejate cu orice preț. Primul curs va fi lansat luni, 10 iulie 2023”, a explicat șeful Poliției de Frontieră.
El mai anunță că a dispus, în această perioadă, inițierea anchetei de serviciu, care a fost comasată cu procedura inițiată de subdiviziunea specializată a MAI. La fel, spune Vasiloi, au fost dispuse măsuri per sistem de accelerarea perfecționării pregătirii militare a cadrelor proprii și a dotării acestora cu echipament modern care să facă față amenințărilor.
Amintim că un cetățean al Tadjikistanului în vârstă de 43 de ani, căruia i s-a interzis intrarea în Moldova, a deschis focul în aeroport și a rănit mortal două persoane – inspectorul de securitate al Aeroportului Internațional Chișinău, Igor Ciofu, și ofițerul Poliției de Frontieră, Serghei Muntean.