Doi polițiști de frontieră, reținuți într-un caz de contrabandă cu țigări


Trei persoane, printre care și doi polițiști de frontieră, au fost reținuți pentru că au încercat să scoată din țară, prin contrabandă, 700 de mii de țigări. Cei doi polițiști de frontieră sunt din regiunea de nord, unul dintre ei fiind cu funcție de conducere în cadrul instituției. Reținerea a avut loc la Briceni pe malul Prutului.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale menționează că o persoană a fost reținută la fața locului, iar celelalte două persoane care au facilitat schema de contrabandă, au fost reținute pe parcursul zilei.

Bănuiții reținuți au vârste cuprinse între 23 și 40 de ani. Potrivit datelor din dosar, aceștia sunt parte a unui grup infracțional, care transportau marfa de contrabandă peste Prut prin folosirea unui mecanism bazic similar telefericului.

Cele 69 de cutii cu țigări de contrabandă depistate în două mijloace de transport, precum și în apropierea malului Prutului, au fost indisponibilizate. Procurorii urmează să le formuleze și prezinte învinuirile celor trei reținuți pentru a solicita aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.

ipn.md


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne