Eduard Hellvig anunţă că renunţă la şefia Serviciului Român de Informații (SRI).

Hellvig a anunţat că a îndeplinit obiectivele profesionale pe care şi le-a propus la preluarea mandatului, relatează zf.ro.

„Prin urmare pot să închei etapa de viaţă pe care am parcurs-o în fruntea Serviciului Român de Informaţii. Încheierea mandatului meu este o decizie pe care am discutat-o deschis în ultimele săptămâni cu preşedintele României”, a spus Hellvig.

Potrivit libertatea.ro, după demisia lui Eduard Hellvig din funcție, conducerea interimară a SRI va fi preluată de generalul Răzvan Ionescu. Acesta ocupă funcția de prim-adjunct al șefului Serviciului din martie 2017.

Răzvan Ionescu are 47 de ani, este de profesie fizician, absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București, potrivit prezentării de pe site-ul SRI. Ionescu a urmat cursuri postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a terminat cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.