De astăzi, lumina este mai scumpă


Consumatorii vor achita de astăzi mai mult pentru curentul electric. Cei din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti 4,77 lei/kWh, iar cei din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord – 4,81 lei/kWh. Tarifele majorate acum două zile de ANRE au fost publicate în ediția Monitorului Oficial din 4 noiembrie.

Pentru „Premier Energy” au fost aprobate următoarele tarife, în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali:

– 413 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;

– 428 bani/kWh – la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;

– 430 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV);

– 443 bani/kWh – de tensiune medie (6–10 kV);

– 477 bani/kWh – de tensiune joasă (0,4 kV).

Pentru S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost aprobate prețurile reglementate:

– 387 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;

– 401 bani/kWh – la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;

– 420 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6-10 kV);

– 481bani/kWh – de tensiune joasă (0,4 kV).

Aceasta este a patra ajustare a prețurilor la energia electrică din acest an. Ultima scumpire a avut loc acum trei săptămâni. Atunci, pentru consumatorii casnici ai Premier Energy a fost aprobată o scumpire de 51 de bani, iar pentru cei ai companiei Furnizarea Energiei Electrice Nord – o majorare de 35 de bani/kWh.

ipn.md


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne