Ceban: Timp de un an și jumătate Primăria Chișinău a realizat proiecte în Țînțăreni care au fost promise de unii încă din anul 2010


În cadrul unei şedinţe cu consilierii din localitatea Țînțăreni, Anenii Noi, primarul general, Ion Ceban, a menţionat că municipalitatea a reuşit să realizeze într-un an şi jumătate o sumedenie de proiecte care au fost promise de unii aleşi locali încă din anul 2010.

,,Am discutat despre angajamentele luate de către Primăria Chișinău față de locuitorii din Țînțăreni pentru anul curent în contextul executării prevederilor Acordului adițional la Contractul de Societate Civilă. Deși suntem la mijloc de an, unele proiecte asumate sunt finalizate, altele pe ultima sută de metri”, a menţiona primarul general.

Printre angajamentele stipulate pentru acest an a fi realizate de către Primăria Chişinău în comuna Ţînţăreni sunt:

  • Transferarea la contul juridic al Primăriei comunei Țînțăreni a sumei 10 mln lei.
  • Executarea lucrărilor de consolidare a barajului (digului) unde sunt efectuate lucrări ample. În paralel a fost depus dosarul către FEN privind finanțarea pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a digului pe anii 2021-2022. Urmează licitația publică pe lucrările de proiect.
  • Continuă întreținerea stației de tratare a levigatului.
  • Întărirea digului și plantarea arborilor pe perimentrul poligonului.
  • Efectuarea și prezentarea trimestrială a probelor de apă tehnice de la stația de tratare a levigatului.
  • Proiectarea scurgerii apei tehnice și reabilitarea bazinului acvatic de la stația de tratare a levigatului, cu inițierea lucrărilor de redirecționare a apei. În acest caz a fost înaintată documentația necesară pentru obținerea avizelor permisive de la Agenția de Mediu și Agenția Națională pentru Sănătate Publică; a fost obținut certificatul de urbanism pentru efectuarea lucrărilor de proiectare respective şi a fost identificat proiectantul.
  • Identificarea unui nou teren de depozitare a deșeurilor unde se lucrează şi cu implicarea autorităților centrale.
  • Continuarea lucrărilor de reparație a străzilor din localitate: str. Moara Peco, Ion Creangă integral și strada principală din s. Crețoaia și pavarea stăzii V. Alecsandri de la nr.2 până la nr.14.
  • Montarea sistemului de irigare și a gardului la stadionul sătesc, unde se lucrează în prezent.
  • Evacuarea deșeurilor din satul Țînțăreni pe fiecare sector de 2 ori pe lună. Lucru care se efectuează din acest an.
  • Strămutarea țevii de gaz de înaltă presiune (satul Nou). Documentele necesare au fost deja pregătite şi urmează în curând să înceapă lucrul.
  • Finalizarea stației de pompare/epurare din satul Țînțăreni, unde la fel se lucrează.
  • Întreținerea stației de tratare a apei, achitarea costului unui metru cub de apă potabilă și efectuarea analizei apelor fântânilor arteziene cu coordonarea de către instituțiile abilitate.
  • Amenajarea unui teren de fitness cu elemente de sport stradal și complex workout, care sunt în lucru.
  • Amenajarea terenului de fitness şi workout de la școală care e gata 100 %.

,,În urma evaluării etapelor de realizare a obiectivelor propuse, am stabilit că toate părțile își îndeplinesc conștiincios obligațiunile, proiectele sunt în plină desfășurare, iar lucrările urmează a fi duse la bun sfârșit”, a conchis Ion Ceban.

sursa: ionceban.md


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne