Batrîncea, despre inițiativa PAS de anulare a imunității: Este un show politic care nu vă va furniza rezultate politice și electorale


Un proiect de conjunctură și cu interese politice și care nu va oferi rezultatele electorale scontate. Așa a calificat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, proiectul PAS de amendare a Constituției care se referă la ridicarea imunității deputaților în anumite situații.

Batrîncea a declarat că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu va susține un proiect antiștiințific și care nu a urmărit procedurile necesare pentru amendarea Constituției. Deputatul a declarat că BCS va ataca conform procedurii prevăzute de normele internaționale și va consultată opinia Comisiei de la Veneția pe marginea acestei inițiative.

”Mai mulți criminali penali nu au imunitate parlamentară și nu vedem ca justiția să-i atragă la răspundere. Nu vedem ca să fie întorși banii furați în Republica Moldova, transferați din țară. Dar, peste noapte a apărut atâta încredere și iată că împiedică doar imunitatea parlamentară ca să fie anumite show-uri mediatice ca să arate că, iată luptăm cu corupția. De ce trebuie să aducem aminte de cei mai mari corupți, care râd de ceea ce se întâmplă în Moldova și trăiesc foarte luxos? Este un show politic care nu vă va furniza rezultate politice și electorale. Se știe foarte bine cine a furat. BCS nu poate susține un proiect semiștiințific, fără coordonare cu partenerii din cadrul Consiliului Europei, fără a aduce argumente plauzibile și fără a avea dezbateri adevărate și fără, cum a sugerat Consiliul Europei, consens larg în Parlament”, a declarat Batrîncea.

Proiect de lege PAS propune excluderea imunității deputatului în cazul săvârşirii de către acesta a celor mai grave infracțiuni de corupție și în cazul spălării banilor. În cazul acestor acuzații aduse deputatului, încuviințarea Parlamentului pentru reținere, arestare sau percheziționare și transmitere a cauzei în judecată nu va mai fi necesară.


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne