Fermierii nu au putut ajunge la vreun consens cu conducerea de vârf a țării, după  șirul de negocieri pe care le-au avut cu ei. Agricultorii i-au acordat premierului Dorin Recean timp până marțea viitoare, 27 iunie. În cazul în care nici de această dată nu vor fi auziți, promit „o reacție dură”. Tractoarele rămân în Piața Marii Adunări Naționale din centrul capitalei.

„Asociația Forța Fermierilor a avut ieri seara ședință cu domnul prim-ministru. Discuția a fost una stranie. Anterior noi am primit promisiunea de la doamna Președintă precum că în 2 zile să fie clarificată poziția Uniunii Europene privind posibila alocare a resurselor financiare pentru acoperirea pierderilor agricultorilor la producerea culturilor cerealiere și oleaginoase. Președintele Parlamentului ne-a comunicat că deja sunt identificate 200 mln lei pentru plata compensațiilor. Totodată, domnul Recean a fost evaziv în discuția cu fermierii. Până la urmă dumnealui public a promis că vom primi răspuns concret referitor la sumele compensațiilor și termenele de achitare a acestora marți dimineață. Fermierii au suspiciuni rezonabile că autoritățile pur și simplu trag din timp, chiar dacă Asociația a demonstrat flexibilitate maximală în negocieri și a propus ca inițial să fie alocate măcar 350 mln lei pentru salvarea fermierilor mici și mijlocii. În urma dezbaterilor democratice Forța Fermierilor a decis că linia de credibilitate față de sinceritatea autorităților în raport cu producători agricoli este 27 iunie, marți, când așteptăm răspunsul final al domnului prim-ministru. Pentru această zi azi vom depune declarația privind desfășurarea unui marș cu tehnica agricolă în jurul Guvernului. În cazul dacă vom fi mințiți, reacția agricultorilor va fi una dură. Nu putem admite falimentul fermierilor mici și mijlocii cu tot cu sate și transformarea Moldovei în moșia a 3-4 companii transnaționale”, se arată în declarația Asociației „Forța Fermierilor”.

În cazul în care, marți, nu vor primi un răspuns final de la premier, fermierii au promis că vor merge într-un marș cu tractoare în jurul Guvernului. Până pe 27 iunie, tractoarele vor rămâne în Piața Marii Adunări Naționale, cu excepția unor unități antrenate în activități de recoltare.

Amintim că pe 20 iunie, zeci de fermieri au adus utilaje agricole în Piața Marii Adunări Naționale în semn de protest. Aceștia sunt nemulțumiți de situația actuală din sectorul agricol, precum și de lipsa consensului cu Guvernul.

facebook

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.