302 cazuri noi de COVID-19, în Moldova


În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 8 357 de teste, fiind confirmate 302 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care 15 sunt în rândul lucrătorilor medicaliAstfel, până la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 375 065 cazuri de COVID-19.

În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 893 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 146 în stare extrem de gravă și 24 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate ale noului coronavirus se află 1 932 de persoane, iar 11 325 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alți 553 de pacienți au fost vindecați. În total, 361 325 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

Totodată, ministerul a raportat alte 20 decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la  9 645.

sursa: MOLDPRES


  • 2019 © primul.md - Primul în moldova
  • Contactati-ne